„Despre frumos, Platon vorbeşte adesea în dialogurile sale, fără ca în felul acesta să fie vorba despre artă. Unuia dintre dialogurile sale, tradiţia i-a adăugat subtitlul peri tou kalou, Despre frumos. Este vorba de dialogul pe care Platon l-a botezat după numele tânărului interlocutor de aici, Pha
Phaidon sau Despre suflet
✍ Scribed by Platon
- Publisher
- EDITURA HUMANITAS
- Year
- 2011
- Tongue
- Romanian
- Leaves
- 235
- Category
- Library
No coin nor oath required. For personal study only.
✦ Synopsis
„Dar ceea ce se cuvine să susţin cu toată dârzenia este că, de vreme ce sufletul, nu-ncape îndoială, e nemuritor, soarta şi sălaşurile lui vor fi cam aşa cum am spus. Crezând asta, cred că merită să iţi asumi oarecare risc. Căci e un risc frumos şi tot ce ţine de el trebuie să ni-l repetăm ca pe o incantaţie. Iată de ce zăbovesc de atâta vreme asupra mitului. În orice caz, ţinând seama de acestea, omul care, de-a lungul vieţii, şi-a luat rămas bun de la plăcerile şi de la podoabele trupului, pe care le socotea străine de el şi dăunătoare, omul care, dimpotrivă, şi-a dat toată silinţa să înveţe ceva, care, în loc de podoabe străine, a vrut pentru sufletul său podoabele sale adevărate: cumpătarea şi dreptatea, curajul, libertatea şi adevărul, omul acesta trebuie să aibă încredere în soarta sufletului."
✦ Table of Contents
CUPRINS
Prescurtări / 5
Lămuriri preliminare / 9
Despre autenticitate / 9
Despre perioada compunerii și încadrarea dialogului
în opera lui Platon / 9
Despre titlu și subtitlu / 12
Despre personaje și istoricitate / 17
Despre structură și părţile discursului / 23
Phaidon / 35
Note / 147
Bibliografie / 214
📜 SIMILAR VOLUMES
„Pe de altă parte, dialogul este una dintre cele mai mari împliniri ale prozei lui Platon, ale scrisului în Grecia veche şi ale artei literare în genere. În sfârşit, scrierea, în ciuda aparenţei ei transparente, este în multe privinţe dificilă, atât ca idei cât şi ca fond istoric al acestor idei: at